Mă gîndesc care ar putea fi motivul pentru care anumiți oameni ar ezita să fie activi, să participe…. măcar la ceva, cel puțin să nu fie absenți la trecerea propriei lor vieți.
Există oameni care nu au timp pentru a face nimic pentru că sunt ocupați cu prea multe. Prea multe: adică nimic. Am avut și eu cîndva acest sindrom. E stresant… Situația cînd ai o listă de what-to-do, dar nu vrei de nimica să te apuci, doar pentru ca e prea mult și ești sigur că nu vei reuși nimica. Tratament: deadline-uri… îți pui singur ție condiția ce și pînă cînd trebuie să faci Poate ar suna ridicol, dar agenda e un friend foarte bun la acest capitol. Utilizînd anumite limite de timp și structurînd lucrul poți descoperi uimitor: că poți avea și timp liber… Bine a zis cine a zis că Every human on earth—Bill Gates, Oprah Winfrey, and you—all have the same amount of time.
Dar, mă întorc la gîndul inițial. Care ar mai putea fi motivul pentru care unii ”indivizi” sunt inactivi? Sunt sigură că, unele persoane, chiar dacă se trezesc la un anumit moment conștientizînd ca demult ar fi trebuit să se trezească, nu au pur și simplu tărie și rușine să se impună, pentru că nu au experiență, background, network, nu au idee de ce sunt buni.
Mai mult decît asta: sunt sigură că mulți – majoritatea oamenilor de pe pămînt nu au scopuri de lungă durată: finisînd BAC-ul nu sunt siguri la care universitate vor merge și care facultate vor alege, absolvind facultatea nu știu ce fac mai departe… nu știu ce vor să facă mai departe. Am vrut doar să-mi exprim condoleanțele, pentru că cunosc astfel de oameni…
Anul trei la facultate părea cândva să fie la fel de intangibil, exact ca și clasele de liceu, privite ca perspectivă din băncile claselor primare.
Și fiecare pas care m-a apropiat de acest ”graduation year” a meritat. Totuși, ar fi incorect să neg faptul că ”viteza” de creștere în timpul anilor de universitate a fost incomparabilă cu celelalte perioade ale vieții mele. Ceea ce trăiesc acuma e o mașină care scurge la maxim fiecare oportunitate. Și asta ma face să ador facultatea.
(scriu cîte o propoziție. Apoi mă opresc. O recitesc. Mă pun pe gînduri. Zîmbesc. Scriu mai departe)
Prima dată cînd mi-am dat seama că a sta cu nasul în cărți nu e tot ce mă ”aranjează” ca student, a fost obținerea locului I la ”Balul Bobocilor”, încă… octombrie-noiembrie, 2007. După asta… a început ”totul”.
Deja simt nostalgia nebună cu care voi privi în urmă, absolvind. Și dacă nu am exploatat viața de student la 100%, am fost cel puțin aproape de acest punct.
Ador serile/nopțile nedormite, ador orele de facultate la care ești gata să răspunzi la orice întrebare sau ești în rîndul celora care încurajează grupa să ”îndulcească” proful de a face skip peste o pereche. Pînă în ultimul an de studii, vezi și diferența: cine și cum a crescut. Cu toate că unii nici nu au încercat s-o facă.
Și-ar trebui să mă duc la culcare, iar eu stau entuziasmată și mă gîndesc… cît e de super viața de student!
La data de 16 octombrie 2009, coordonatorii CDE au revizuit aplicațiile depuse pentru concursul de recrutare a membrilor. Au fost recepționate peste 100 aplicații de la studenți, masteranzi și absolvenți din Republica Moldova care și-au exprimat interesul de a lua parte la activitățile ulterioare ale Clubului.
În baza Curriculumului Vitae și a scrisorii de inteție expediate de către aplicanți, coordonatorii proiectului au avut o suficientă bază informațională pentru a-și spune decizia.
Lista membrilor Clubului de Discuții Economice al ASEM poate fi viziualizată pe pagina ”Membrii clubului” de pe acest blog:
Cele 40 persoane desemnate în urma concursului urmează să se întrunească la prima ședință pentru a li se aduce la cunoștință despre activitatea ulterioară a Clubului de Discuții Economice al ASEM, precum și pentru a lua anumite decizii de ordin organizatoric intern.
Mulțumim tuturor aplicanților pentru interesul manifestat!
Nimic nu e simplu. Iar dacă cineva va găsi curajul să spună că sunt lucruri care se obțin ușor, care se mențin ușor sau care apar din noroc: nu e adevărat, totul se merită și valoare capătă oricare lucru doar atunci cînd este muncit… prețuit.
Nu am nevoie de date statistice ca să fiu convinsă de existența unor lucruri de importanță majoră…
Centrului Naţional pentru Susţinerea Iniţiativelor Europene în Moldova (CNSIEM) împreună cu Academia de Studii Economice din Moldovei invită toţi studenţii interesaţi în aspectele realității economice a Republicii Moldova să participe la activităţile Clubului de Discuții Economice al ASEM
Clubul de Discuții Economice al ASEM
Anunţă recrutarea de membri
Oportunităţi:
- participarea la seminare, mese rotunde, conferinţe pe tematica economică, Republica Moldova
- posibilitatea interacțiunii cu specialiști în domeniu
- crearea unor abilități practice în spectru economic
- participarea în echipa de organizare şi coordonare a proiectelor Clubului de Discuții Economice ASEM
- participarea la organizarea şi coordonarea extinderii reţelei de Cluburi de Discuții Economice în alte instituţii de învăţământ superior
- acumularea de experienţă de organizare şi coordonare
APLICĂ ACUM:
Expediază CV-ul cu o scurtă scrisoare de motivare la adresa de email:clubeconomic@gmail.compână la data de 15 octombrie 2009
Dragostea e atunci când îmi e frig, tu vii îmi iei mâinile în mâinile tale şi pumnul meu e o pasăre mică căreia începe să îi bată inima.
Dragostea e atunci când îţi vorbesc – mult mă doare gura şi tu crezi că îţi spun ceva, de fapt, nu vreau decât să mă săruţi ca să tac.
Dragostea e atunci când te trezeşti înaintea mea, îmi faci cafeaua şi pleci la serviciu. Eu mă trezesc şi o găsesc pe masă încă aburind.
Dragostea e atunci când fac baie tu stai pe jos să mă priveşti. Când ies din cadă mi se strâng sfârcurile de frig şi tu în loc sa pui un prosop pe mine mă iei în braţe şi te uzi tot…
Surprinsă astăzi, pentru prima dată în viață, nu de cerșetor, ci de un om obișnuit. Cerea bani pentru că îi furase cineva portmoneul și, nefiind din Chișinău, nu avea cu ce pleca acasă. Am realizat că nu fiecare ”om al străzii” e numaidecît un lenos, iresponsabil, un ”ipocrit” sau prost. Vorba să fie de mai puțin noroc – nuștiu… Iar întrebările la capitolul destin sau, mai bine zis, predestinație nu vreau să le accept în esență.
Spunea cineva că dacă dai bani unui cerșetor, iai pe umerii tăi povara greutății sale. Pe cît de veridic să fie – nici asta nuștiu. Și deloc nu condamn compătimirea, condam suferința, pentru că există în ochii unor oameni.
Cunosc locuri anumite care sunt ”populate” de anumiți cerșetori. Valsul lui Eugen Doga numaidecît sună în trecerea subterană de la strada Izmail, intersecție Ștefan cel Mare. Oricare nu ar fi motivul acelor oamenilor care au devenit legați de stradă, din momentul cînd se trezesc acolo, societatea îi numește ”nefericiți” și retarzi… Și o face fiecare cu atîta îndrăzneală și ură, încît uneori cred că o astfel de repulsie există nu pentru că societatea noastră se crede una înaintată și mai decentă decît este, ci pentru că toți au șanse egale de a se trezi în stradă. Ceea ce trezește o frică nebună. Numită și non-stabilitate. Sună urît.
Trăim în lumea unde promisiunea își spune primul și ultimul cuvînt, iar speranța e cea care moare ultima (și cei din stradă mor odată cu ea).
Eu vreau la u-ni-ver-si-ta-te! Vreau să-mi cumpăr mai repede caiete și să le ”completez” pe la cursuri și seminare și nu pentru că nu-mi place vacanțaaaa, ci pentru că VREAU LA ASEEEM! Și în general… dacă e așa să mă uit, am dreptul la mofturi. Mai ales cînd sunt bolnavă.
Stau lîngă mine cu Ghidul Studentului exploatat, nu îl mai deschid pentru că de prea multe ori deja am revizuit orarul pentru mult-așteptatul an de studii! Mă simt ca în așteptarea ”celui mai întîi” septembrie din viață.
Țin minte acasă, dulapul unde păstram caietele, pixurile, agenda – pentru clasa întîi. Mama cîteodată îmi interzicea să deschid dulapul, pentru că se boțeau caietele de la atîta cotrobăială. Și, totuși, niciodată nu am învățat doar pe 10. Pentru că ceva îmi place mai tare, ceva mai puțin… Și zîmbesc zicînd asta, pentru că fiecare notă de 9 principial este ”nu chiar admisibilă”. Principial – principiu – nu-mi place cuvîntul ăsta.
Nu sunt pro-religie, cu toate că afirm că sunt creștin-ortodoxă. Pur și simplu cred că Dumnezeu există în forma încare nimeni nu a explicat-o. După cîteva ”search-uri” pe net (asta fără ca să mai fac link dintre politică și biserică), am găsit și careva ”momente” interesante… și suficient de relevante.
Mai rar se întîmplă ca religia să aibă motiv pentru a roși. Dar: scandaluri sexuale în mănăstire?! O călugăriţă bătrână vorbeşte despre cele văzute în cei treizeci de ani petrecuţi în mănăstire: viol, homosexualitate, tortură, sinucidere şi crimă: “Tortura psihică ajunsese de nesuportat. M-au acuzat că am probleme psihice, chiar m-au trimis la psihiatru. Multe dintre călugăriţe urmează tratament impus de ordin, dar le e prea frică să se opună. Biserica e o fortăreaţă formidabilă”.
Anul trecut, o călugăriţă novice de 23 de ani s-a sinucis lăsând un bilet în care spunea că a fost hărţuită de Maica Superioară, iar rapoartele indică faptul că acesta nu este singurul caz de sinucidere, ci că au existat mai multe.
Poezia bună pe net nu poate fi găsită. Chiar dacă aș citi aceleași versuri și pe net, și într-o carte cu colțurile rupte, mai adînc mi-ar fi pătrunsă poezia scrisă (cea din cărți). Ultima dată am scris poezii, probabil, peste 3 ani în urmă… Atît de straniu… Îi simt lipsa, dar nu pot reveni la ea. Caut, caut, caut pe net poezii care să mă facă să renunț la ideea că nimeni nu scrie mai frumos ca Blaga și Eminescu și nu pot. Nu mă convinge nimeni… Iar Blaga e încă trist și îngîndurat. Spun asta cu o nebună spreranță că EL va mai scrie poezia în care să fie fericit. Fericit omenește, nu fericit prin durere… Iar Eminescu are lumea lui, prea ireală, prea absolută prin greșelile dorințelor.
Nu-mi lipsește inspirația. Lipsesc cuvintele, gîndurile… Chiar dacă-mi vine-un vers în minte, îl șterg nemilos pînă la sînge și ÎL FAC să dispară, pentru că poezia mea a fost mereu poezie tristă, poezie disperată uneori… Dar mă simt vinovată pentru că am uitat cuvintele care rimează, am uitat cum e să faci să sune sensul.
Noutățile de top ale oricărui site, începînd cu status-urile din facebook, pînă la background-urile de la mail.ru: politică. Comentarii de tot genul și cît mai mult atac. Platforme bazate pe acuzații reciproce. Corupție starting with nota de BAC, ocuparea camerelor în căminele studențești, posturile de muncă…. pînă la puterea de stat. Crește importanța rezulatatului, cresc banii în joc. Iar vorbele în jurul acestor teme devin tot mai populare și fiecare își expune părerea ca o analiză și prognoză a celui mai experimentat și profesional expert. Atîtea prostii în societate… atîta degradare, încît încep a crede că dictatura sănătoasă e unica modalitate care poate scoate țara din stupiditate.
Cea mai mare anomalie e faptul că cei care afirmă că abordează idei similare și sunt împotriva aceluiași regim, fără să spun pe nume, ar trebui să-și unească puterile pentru un POPOR, pentru un scop, dar… se vede că în careva direcții ideile nu se suprapun. Mai bine zis pentru că posturile de frunte nu pot fi dublate (sau triplate). Asta i-ar împăca pe toți. Asta vorbește de mult egoism. Fiecare crede că e persoana care, dacă nu s-ar fi născut, toată lumea s-ar întreba: ”De ce, Doamne, de ce?”.
Este o raritate și, în același timp, o fericire să mai dai astăzi de cîte un site în care nimeni nimica nu spune despre politică, despre cine-i mai mare și mai tare… Pur și simplu enjoy… Mă gîndesc că, probabil, chiar și pictorii au mii de gînduri, chiar și politice, atunci cînd lucrează, pentru că știu cum e cînd ai pensula în mînă și cît de mult depinde de dispoziție culoarea și forma care se naște. Depinde de colegul de alături, depinde de împrejurare și de trecut. Pentru că ”trecut” – e ceea ce are fiecare din noi… ireproșabil și ceea la ce revine în mod firesc.
”Dragostea și moartea, singurele două elemete prin care omul atinge infinitul” /Alexandre Dumas fiul/. Definiția cuvîntului univers este cea mai interesantă definiție pe care am întîlnit-o vre-odată: tot ceea ce se vede plus tot ce mai poate exista. Tot timpul am fost cert convinsă că fiecare lucru, mișcare, lege poate fi explicată. ”Explicată”, însă, nu înseamnă expusă prin detalii sau descrisă, ci înțeleasă dincolo de conținut, prin sens…
Fiecare persoană e un univers. Adică este o totalitate de CEVA-uri vizibile și încă multe alte care nu numai că nu se văd, dar nici presupuse nu pot fi, pentru că asemeni universului este imens, iar combinațiile de stări și gînduri fac totul și mai complicat. Și mai frumos, și mai original, și mai irepetabil…
Cîteodată mă gîndesc că mai bine nu aș lua în mînă calculatorul pentru cele mai simple operații matematice, pentru că din ele rezultatele sunt șocante, nu alta.
Din greșeală, deschizînd o pagină pe net, mi-a apărut pictura renumită a lui Leonardo Da Vinci. Evident că nu e pentru prima dată cînd văd lucrarea asta, cu atît mai mult că la Școala de Arte, pe care am absolvit-o, pe lîngă lecții de practică, aveam și teorie artistică… Știam foarte bine că Mona Lisa e o pictură deosebit de renumită, că zîmbetul Giacondei era o întrebare pentru mulți critici artistici, că există presupuneri că lucrarea în cauză e, defapt, autoportretul pictorului…
Astăzi am aflat și informație nouă. Mai întîi, am descoperit că lucrarea este înscrisă în the Guinness Book of Records ca cea mai valoroasă lucrare artistică vre-odată asigurată. Asta e nimica. Ca student la economie, normal că m-a interesat suma…
Nu, nu e taxi. La ora 00.49 am primit ultimul apel telefonic. Spun ”ultimul” cu speranță în suflet, în glas.
Nu înțeleg: de ce soarta asta a făcut așa să fie, avînd părinți care lucrează la MoldTelecom (mama – acum, tata – ex), să am numărul de telefon fix acasă diferit cu o cifră de numărul de la Taxi Dondușeni???!!! Interesant e, însă, că…. soluție…. nu e. Pentru că nu pot impune lumea să apese pe cifrele corecte atunci cînd formează un număr.
Trebuie doar să ne apucăm de business și să forward-ăm apelurile telefonice, care cel mai des apar după ora 23.00… Și nu mai contează, chiar nu contează că lumea își cere scuze pentru că a format numărul greșit… Da nu-s ei nici primii, nici ultimii…
Dar nici nu asta e cel mai important în viață. Oameni să fim…
Uneori cîteva cuvinte citite ştiu să te pună pe gînduri pentru ore în şir… Să te gîndeşti la cele mai omeneşti lucruri, cele mai scumpe persoane… La cea mai reală viaţă… – redată doar în cîteva rînduri, pline de sens şi care nu ascund nici un adevăr. Ador literatura română, într-adevăr, o ador. Dar, fără indoială, are literatura rusă un specific nemaipomenit… Simplitate. Ruralism… – o viaţă care pare a nu fi viaţă, dar are mai mult “tolc” în sine decît oricare altă existenţă. Complexitatea aici cedează…
Povestioara “Oameni săraci” de Lev Tolstoi am citit-o încă cîţiva ani în urmă, în varianta română, din păcate în internet nu este postată decît în rusă. In original, totuşi. In rest, sunt de prisos cuvintele…
Deja de doi ani, de cînd sunt studentă, eu nu prea am acces la TV. Nu am TV în cameră și chiar dacă am posibilitatea să privesc undeva televizorul, nu prea sunt intrigată de așa idee.
Astăzi am decis să mai încerc odată soarta, ajunsă acasă (acasă-acasă la mama)…
Deschid. Doaaaamne, de cît timp nu am mai privit emisiunea asta!
Дом-2. Построй свою любовь!
…m-am gîndit că demult nu am mai vazt ce fac intelectualii de la acest reality show și am decis să-i urmăresc puțin. Puțin i-am și urmărit, mai mult nu am rezistat.
…cît sunt de minuscule problemele din viața noastră și ce abordări greșite fac ca ea să pară complicată… Probleme care nu există, disperări trecătoare, shopping-uri, clubbing-uri, droguri, corupție economică, business, nervozitate, ură, războaie reci, discriminări, conflicte familiale, gelozie, crize financiare – o trecerea ireversibilă a timpului, pierdere irecuperabilă a unui timp prețios, defapt.
Astăzi: impersionată de Angelus Moldova. Impresionată nu pentru că am descoperit o realitate despre care nu știam, ci pentru că am înțeles că realitatea asta este nu mult mai reală decît am putea să ne închipuim. (Fundație Medico-Socială de crearea a unui nou sistem de ajutor, oferit gratuit, pacienţilor incurabili de cancer în stadiul avansat al bolii în staţionar şi la domiciliu şi rudelor acestora prin crearea serviciului Hospice în Republica Moldova. Scopurile; oferirea îngrijirii paliative pacienţilor oncologici incurabili şi familiilor lor, inclusiv controlul durerii şi al altor simptome specifice; suportul psihologic, emoţional şi spiritual, inclusiv serviciile de susţinere psihologică a rudelor acestora pînă şi după pierderea celui apropiat).
The most important things in life aren’t things… /A. J. D’Angelo/
Probabil, ar fi trebuit să aibă o influență semnificativă asupra nașterii dorinței mele de a vizita Ungaria, defapt, de a fi acolo, acum, faptul că este este una dintre țările europene care înregistrează trend ascendent de dezvoltare economică, promițător, cel puțin așa era pînă spre finele anului 2008.
Probabil, mi-aș dori să mă aflu cu picoarele pe pămînt maghiar, pentru că m-aș simți mai safe la bătrînețe cu o pensie de 102% de înlocuire a salariului. Zîmbesc Lista, însă, continuă…
Probabil, aș vrea să mă aflu în Ungaria, pentru că indiferent de nivelul inflației și rata șomajului, acestă țară este membră a Uniunii Europene, ceea ce ar însemna ”perspective”.
Pe lîngă asta, probablement, aș dori să fiu în Ungaria, deoarece obiectivul III de dezvoltare al acestui stat este: egalitatea de gen și posibilitatea afirmării femeilor, nu pentru că sunt feministă, ci pentru că condamn oricare formă de discriminare socială.
Asta nu e tot! Probabil, aș vrea să fiu în această țară, pentru că mi-ar plăcea să am un venit nici mai mic, nici mai mare decît venitul mediu al cetățenilor Ungariei de 19,499.35 USD. De ce nu?
Totuși, pe lîngă toate probabilitățile astea, cunosc motivul real pentru care aș dori acum să mă aflu mai aproape de inima Europei.
Pentru că ești tu acolo… Și pentru că te iubesc mai mult decît orice altceva pe lumea asta și-mi lipsești enorm… Iar dincolo de miile de km care ne despart știu că nu sunt decît cîteva secunde între noi.
Motto: “Femeia învinge totul, apoi plînge” /Vieru Gr./
Trecerea de la societatea industrială la cea informațională a produs creșterea considerabilă a rolului femeii pe piața muncii. Astăzi femeile nu întîmpină mari dificultăți de a se angaja la acele posturi, la care cîndva lucrau doar bărbații.
Actualitatea temei în cauză rezultă din elementele de discriminare care persistă, totuși, pe piața muncii din Republica Moldova, în cadrul căreia imaginea femeii devine tot mai impunătoare.
În ultimul deceniu femeile apar tot mai frecvent în domeniul de afaceri. Deşi ponderea femeilor în rîndurile oamenilor de afaceri este destul de joasă, conform datelor articolului lui V. Rusu ”Businessmeni cu fustă”, ea este în continuă creştere (9,7% din femei, pentru anul 2007 – și-au inițiat propria afacere), cauzele fiind:
• de ordin material (independență financiară);
• aspectul etico-moral (femeile muncesc pentru că se simt utile societăţii);
• motive de compensaţie (nu se simt singure, uită de problemele personale).
Un lucru curios este că OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), Forumului Economic Mondial de la DAVOS, împreună cu organizația Manpower au declarat că soluția subestimată pentru a depăși criza financiară globală este implicarea mai mare a femeilor pe piața muncii și în economie.
Cind sarpele intinse Evei marul, ii vorbi
c-un glas ce rasuna
de printre frunze ca un clopotel de-argint.
Dar s-a-ntimplat ca-i mai sopti apoi
Si ceva in ureche
Incet, nespus de-ncet.
Ceva ce nu se spune in scripturi.
Nici Dumnezeu n-a auzit ce i-a soptit anume,
Cu toate ca a ascultat si el.
Si Eva n-a voit s-o spuna nici lui
Adam.
De-atunci femeia-ascunde sub pleoape-o taina
Si-si misca geana parc-ar zice
Ca ea stie ceva
Ce noi nu stim,
Ce nimenea nu stie,
Nici Dumnezeu chiar.
Poate ar suna ridicol, dar agenda e un friend foarte bun la acest capitol. Utilizînd anumite limite de timp și structurînd lucrul poți descoperi uimitor: că poți avea și timp liber… Bine a zis cine a zis că Every human on earth—Bill Gates, Oprah Winfrey, and you—all have the same amount of time.
Publicat de Natalia Bejan 
băncile claselor primare.
Publicat de Natalia Bejan 
Publicat de Natalia Bejan 
care nimeni nu a explicat-o. După cîteva ”search-uri” pe net (asta fără ca să mai fac link dintre politică și biserică), am găsit și careva ”momente” interesante… și suficient de relevante.
Poezia bună pe net nu poate fi găsită. Chiar dacă aș citi aceleași versuri și pe net, și într-o carte cu colțurile rupte, mai adînc mi-ar fi pătrunsă poezia scrisă (cea din cărți). Ultima dată am scris poezii, probabil, peste 3 ani în urmă… Atît de straniu… Îi simt lipsa, dar nu pot reveni la ea. Caut, caut, caut pe net poezii care să mă facă să renunț la ideea că nimeni nu scrie mai frumos ca Blaga și Eminescu și nu pot. Nu mă convinge nimeni… Iar Blaga e încă trist și îngîndurat. Spun asta cu o nebună spreranță că EL va mai scrie poezia în care să fie fericit. Fericit omenește, nu fericit prin durere… Iar Eminescu are lumea lui, prea ireală, prea absolută prin greșelile dorințelor.
Uneori cîteva cuvinte citite ştiu să te pună pe gînduri pentru ore în şir… Să te gîndeşti la cele mai omeneşti lucruri, cele mai scumpe persoane… La cea mai reală viaţă… – redată doar în cîteva rînduri, pline de sens şi care nu ascund nici un adevăr. Ador literatura română, într-adevăr, o ador. Dar, fără indoială, are literatura rusă un specific nemaipomenit… Simplitate. Ruralism… – o viaţă care pare a nu fi viaţă, dar are mai mult “tolc” în sine decît oricare altă existenţă. Complexitatea aici cedează…
…cît sunt de minuscule problemele din viața noastră și ce abordări greșite fac ca ea să pară complicată… Probleme care nu există, disperări trecătoare, shopping-uri, clubbing-uri, droguri, corupție economică, business, nervozitate, ură, războaie reci, discriminări, conflicte familiale, gelozie, crize financiare – o trecerea ireversibilă a timpului, pierdere irecuperabilă a unui timp prețios, defapt.
Motto: “Femeia învinge totul, apoi plînge” /Vieru Gr./
